Intenția regizoarei
Parallel este pentru mine unul din cele mai speciale spectacole și asta datorită coregrafului și regizorului Ferenc Sinkó care m-a invitat în echipa creată de el. Prin urmare, aș zice că mai degrabă am avut rolul de regizor secund, învățând ce înseamnă creație colectivă (devised theatre) de la Ferenc Sinkó, profesor
de actorie la UBB dar și actor al Teatrului Maghiar de Stat.
Indiferent de rolurile pe care le-am avut în crearea spectacolului, am abordat împreună tema asumării sexualității. Am spus două povești paralele cu scopul de a face publicul empatic cu problema homosexualității. Am încercat să transmitem simplu dar direct un mesaj general valabil care încheie spectacolul: „Our Father Who art in heaven, I live to love. // Tatăl nostru care ești în ceruri, trăiesc ca să iubesc. ”
Sinopsis
„Parallel” are la baza experiențele protagonistelor Lucia Mărneanu și kata bodoki-halmen. Creat din propunerile celor două artiste și din texte scrise de întreaga echipă, spectacolul provoacă printr-o abordare directă a temelor: corp, identitate sexuală, refulare, acceptare. Corpurile în mișcare, drag-show-ul și muzica originală de kata bodoki-halmen și danaga fac spectacolul dinamic și penetrant.
Echipa
Texte: întreaga echipă
Concept/Coregrafie: Ferenc Sinkó
Regia: Ferenc Sinkó și Leta Popescu
Scenografia: Valentin Oncu
Cântece: kata bodoki-halmen
Muzica: danaga
Costume: Gyopár Bocskai
Asistent tehnic: Attila Almási
Cu: Lucia Mărneanu, kata bodoki-halmen
Producător: GroundFloor Group
Coproducător: ColectivA
credit foto: Roland Vaczi
Participări la festivaluri
Festivalul Temps d’Images Cluj, noiembrie 2013 (avanpremieră)
LikeCNDB#1 –București, februarie 2014
Festival – 25 De Ore De Teatru Non Stop Sibiu, martie 2014
Romanian Dance Showcase București, aprilie 2014
Festivalul Internațional de Teatru Nou – Arad, mai 2014
FEST-FDR Timișoara, iunie 2014
Festivalul Internațional de Teatru Atelier, Sfântu Gheorghe, iunie 2014
Festivalul PERFORM Iași , iunie 2014
International Festival Konfrontacje, Lublin, Polonia, octombrie 2014
Festivalul Național de Teatru București, noiembrie 2014
Chisinău,invitați de Teatru-Spălătorie, decembrie 2014
Interferences, Internaţional Theatre Festival Cluj, decembrie 2014
Contemporary Drama Festival (KDF), Budapesta, decembrie 2014
International Performance Art Festival-Warehouse Copenhaga, februarie 2015
Dunapart – Conteporary Performing Arts Platform Budapesta, martie 2015
BAZAAR (identity.move!), Praga, martie 2015
Dance Week Tg.-Mureș, mai 2015
Infinte Dance Festival Oradea, mai 2015
Premieres Festival Karslruhe, iunie 2015
Ex-Ponto Festival Ljubljana, septembrie 2015
#dráMA7 Odorhei, octombrie 2015
Desiré Central Station,Subotica, Serbia decembrie 2015
Thealter Fesztival Szeged, iulie 2016
Cronici
„Spectacolul Parallel, trebuie văzut pentru punerea în scenă inteligentă, sinceră şi încărcată de emoţie a unor teme prea puţin familiare scenei româneşti. Dar nu numai pentru atât.”
„Am ieşit de la acest performance cu un sentiment încercat nu prea des: că este important să se scrie despre el. Se scrie despre spectacole mai mult sau mai puţin reuşite, despre estetici şi teme noi, despre tendinţe şi direcţii. Rareori însă, ceea ce vedem reprezintă un punct de cotitură, semnul unei schimbări – de gîndire, expresie sau atitudine –, o inovaţie sau (măcar) o acordare cu timpul şi timpurile […] Cu două performere absolut fabuloase, Parallel este spectacolul anului 2013.”
„Parallel” este un spectacol despre căutarea sinelui, despre liberul arbitru şi acceptare. Despre multiplele posibilităţi ale existenţei umane, despre Celălalt, despre cum să nu te loveşti de libertatea celuilalt. Despre esenţa lucrurilor în această lume controlată de prejudecăţi şi convenţii. Un spectacol
care poate să-ţi vorbească sau nu, depinde de categoria umană din care faci parte. Merită văzut, chiar şi numai pentru că ne plângem că în peisajul artistic autohton se montează piese în al căror conţinut publicul de astăzi nu se recunoaşte.”
„Parallel este, înainte de toate, un spectacol inteligent, care se joacă atât de subtil cu nervii privitorului, încât acestuia din urmă i-ar trebui o stăpânire de sine îndelung exersată pentru ca, la sfârşit, să nu se simtă uşor buimăcit. Din câte îmi pot aminti acum, fără un efort intens de memorie, sunt puţine
experienţele teatrale la care am plonjat cu o asemenea repeziciune bulversantă dintr-o stare psihică în alta, până la traversarea unei galerii întregi de emoţii – care s-au tot subminat reciproc, gata de o încăierare în toată regula. Recunosc, m-am plictisit, m-am enervat, am râs şi m-am entuziasmat progresiv, pentru ca, în cele din urmă, să întrevăd mecanismul complex din spatele unei construcţii spectaculare de o simplitate deconcertantă. Ferenc Sinkó şi Leta Popescu se străduiesc, parcă, să anestezieze vigilenţa celor din public, pentru a-i face mai vulnerabili în faţa surprizelor succesive din care se constituie, până la urmă, întreaga reprezentaţie.”