Scrieri

Leta Popescu a participat la ateliere de scriere dramatică coordonate de Gianina Cărbunariu, Alina Nelega și Nicoleta Esinencu. Scrie ocazional pentru propriile spectacole, dramatizează proză sau poezie, are un blog de „exerciții de scriere”, publică articole de atitudine despre teatrul românesc. Intervine des în textele pe care le montează iar pentru spectacolele create colectiv semnează alături de echipă scenariile: Open, Parallel, 9 din 10. A scris scenariul Pata pentru copii cu vârste de 1-4 ani, montat la Teatrul Gong Sibiu. Tot acolo a dramatizat Cel mai mare Gulliver de Gellu Naum, pus în scenă de Alexandru Dabija. A dramatizat în cadrul proiectului de master „De la proză contemporană românească la spectacol” volumele: Poker și Poker.Black Glass de Bogdan Coșa (împreună cu Adriana Hăgan; a rezultat spectacolul Poker), Lampa cu căciulă și Întâmplări și personaje de Florin Lăzărescu (împreună cu Oana Hodade; a rezultat spectacolul Sfârșit) și Irezistibil de Dan Coman (împreună cu Oana Hodade și Valeriu Cuc, a rezultat spectacolul Ghinga) A scris în cadrul proiectului „Colaj” alaturi de dramaturgii Peca Ștefan, Elise Wilk și Mihaela Michailov pentru spectacolul (In)Credibil, a semnat o parte din textele spectacolului (In)Vizibil, lucrează momentan la textul spectaclului (In)Corect, cu premiera în 2020.
articole în print
Cine a zis că teatrul românesc e slab? Libertate și responsabilitate la stat
 în Scena.ro nr.2/2018
„Vom ieși din băltire când vom avea curajul să credem că ce facem noi e important și când nu ne vom mai feri să punem pe masă concepte tari (sigur, curajul vine la pachet cu naivitatea iar luarea de poziție cu riscuri). Cum ajungem acolo? După mine, întorcându-ne la bază: care sunt funcțiile teatrului? (…) Când funcțiile teatrului vor fi (re)cunoscute de directori iar studenții de la toate secțiile din facultățile de teatru vor fi instruiți să își facă meseria lucrând asiduu în slujba unor idei proprii pe care să le împărtășească lumii prin cooperare atât cu echipa de artiști cât și cu echipa de producție, atunci teatrul românesc va avea atitudine, personalitate și idei.”
Scena.ro nr.3/2018
„În vara anului 2018 o atmosferă densă și greoaie apasă pe umerii României. Simt dezgust și neîncredere, mă străduiesc să nu simt frică, aproape reușesc. Ne amintim protestele cu gaze, eforturile de strângere de semnături #FărăPenali, discuțiile despre referendumul inițiat de Coaliția pentru familie, insultele politicienilor asupra românilor din diaspora (căpșunari, lopătari, proști), lipsa de reacție promptă a Președintelui, dezbateri filozofice despre sloganul vulgar adresat partidului aflat la conducere, petiția „Stop politizării culturii”, spectacole în care sărbătorim cu iz de propagandă și amăgire, România. Toate transformă Anul Centenar într-un an confuz, trist, vulgar. (…) Semnătura noastră rămâne pe afișele spectacolelor la a căror producție luăm parte.” citește mai mult…
imagine cu Vlaicu Vodă si textul #Fara Penali
Misiunea teatrului românesc: de la lege, la asumare
în Scena.ro nr.4/2018  
„Teatrele noastre, așa cum le și spune denumirea oficială, sunt „instituții de spectacole” și prin urmare, cu asta se ocupă: produc spectacole pentru ca membrii comunității să vină să se uite. Să fie asta tot ce trebuie să facă un teatru? Aș zice că nu. Teatrele pot vibra (mai mult) în comunitate. Îmi imaginez aceaste clădiri din centrele orașelor ca pe  adevărate locuri de întâlnire. Teatrul poate fi un for al ideilor, o platformă de dezbateri. El are forță nu numai prin producerea de spectacole, ci și prin (sau mai ales prin) activitățile conexe.”
articole online
pe revistascena.ro
„Nu am făcut niciun spectacol mai bun sau la fel de bun ca cele ale lui Purcărete, Afrim, Frunză sau cine mai e nominalizat la Uniter. Nici nu știu dacă o să fac vreodată. Nici nu știu dacă asta e miza și nici nu știu dacă pot. Nu știu nici dacă vreau să o fac, cel puțin sigur nu la nivel concurențial. Bărbații regizori sunt colegii mei, mă inspiră și mă dezamăgesc la fel de mult precum colegele regizoare. Poate o întrebarea ar fi  de unde acest tip de mentalitate, cum că n-aș putea să fac un spectacol la fel de bun precum X. Pe de o parte, pentru că nu asta mi-am propus în viață, și pe de alta, am momente în care mă îndoiesc de propriul meu talent. Dar talentul în arta regiei e o altă discuție, chiar una importantă, care nu ține de genuri. Nu ține nici de obiectul scrierii de față așa că merg mai departe. […]” citește mai mult …
rubrica „Atitudini în teatrul românesc”, curatoriată de Leta Popescu
În martie 2019, Leta Popescu lansează rubrica on-line din revista Scena.ro: Atitudini în teatrul Românesc.   Leta Popescu: Rubrica vine din dorința de a înțelege mai bine peisajul nostru teatral de astăzi. Fără să mă opun unui mod de gândire care nu îmi seamănă și fără să impun eu un mod de gândire ca pe un adevăr unic, creez acest spațiu de dialog. Cum funcționează această rubrica? Propun o temă de dezbatere și invit practicieni ai scenei teatrale să ia o poziție pe acea temă. Pentru început, am ales un citat care a provocat în mine o întrebare importantă: ce înseamnă lașitatea în teatru? Iată citatul:

„Noi nu simțim nevoia unei revoluții. Nu știm ce va fi teatrul de mâine. Nu anunțăm nimic.   Dar ne propunem să reacționăm împotriva tuturor lașităților teatrului contemporan.” Jacques Copeau

„Lașitatea e încurajată prin lipsa unor criterii clare care să definească “răspunderea”. Cum să ai curaj când marea majoritate a teatrelor nu-și definesc clar misiunea (de ce exist, de ce produc)? Cine și în funcție de ce criterii răspunde pentru o programare defectuoasă și o lipsă de coerență în alegerile de producție, de exemplu? Unde e responsabilitatea față de comunitatea în zona căreia există, de (lipsa de) outreach educational și social al teatrelor?” citește mai mult …
„Copeau pretinde că nu dorește revoluție, ci doar să pune capăt la tot ce este laș. Nici teatrul contemporan nu trebuie să dorească revoluția, și nici nu trebuie să desființeze nimic. Dar trebuie să se confrunte cu el însuși, să fie autentic, sincer și pretențios la maxim. Și da, pentru asta e nevoie de curaj.” citește mai mult …
„Și totuși, pentru teatrul nostru cel curajos, nimic nu este „prea mult”: să ai pe scena Sălii Mari femei topless pe porci vii, în timp ce cad pene roz și verzi din tavan, este posibil. Însă o piesă despre sclavia romilor, a unei artiste rome care vrea să fie egală cu alți artiști, nu pentru că ar fi romă, ci pur și simplu pentru că are o altă poveste de spus, mi s-a spus că este “prea mult””. citește mai mult …
blog
Blogul Letei Popescu s-a lansat în 2008 cu titlul „Critică de amator”. Pentru o perioadă de doi ani Leta a scris despre teatru. Făcea interviuri, promova actori și regizori și anunța spectacole din diferite teatre din București. Cu timpul blogul s-a transformat în „exerciții de scriere”, un loc în care Leta scrie rar câte un eseu personal. Nu mai scrie despre teatru decât în cadrul temei de doctorat.