Intenția regizoarei
Recunosc că am pășit cu frică în construirea acestui spectacol. Mi-am propus să nu fac propagandă pentru un grup sau altul și să las povestea lui Gabriel Sandu să ajungă la spectatori, fără opinia mea. Valorile creștine și homosexualitatea sunt două subiecte de-o extremă sensibilitate. Ambele vibrează în mine la fel de puternic, și pentru ambele depun eforturi pentru o înțelegere ce poate merge dincolo de ideologii. Când mii de oamenii strâng semnături pentru specificarea în Constituția României că doar un bărbat și o femeie se pot căsători apar frica și ura. Frica creștinilor că valorile bisericii lor pot fi schimbate, frica minorităților că sunt excluși total din drepturile legale. Și ura. Ura ambelor tabere. Se promovează hatespechul. Se organizează metinguri pro și contra, luăm poziții, suntem gata să ne dăm în cap. Ce se întâmplă însă când aceste două subicte tari se întâlnesc în cadrul aceleiași familii?
Sinopsis
O familie obişnuită, formată dintr-o mamă, un tată şi un fiu de 25 de ani, trece printr-o schimbare esenţială. Tatăl preot şi mama preoteasă au strâns semnături pentru modificarea Constituţiei împotriva căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex. Familia obişnuită se transformă în familia tradiţională pentru care se militează în prezent. Dar mai pot fi ei încadraţi în acest tipar dacă fiul, creştin-ortodox la rândul lui, şi-ar mărturisi homosexualitatea?
Echipa
Text: Gabriel Sandu
Regie: Leta Popescu
Scenografie și video design: Tiberiu Toitan
Sound design: Magor Bocsárdi
Asistent costume: Evelyn Iorga
Regizor tehnic: Stelian Chiţacu
Sufleur: Laura Moldovan
Cu: Vlad Bîrzanu, Dan Rădulescu,Monica Ristea, Alexandru-Andrei Chiran, Cristian Iorga
credit foto: Adi Bulboacă
Participări la festivaluri
Festivalului de Teatru Nou Arad, mai 2018
Festivalul Teatrelor Nationale Chișinău, septembrie 2018
Festivalul Teatrelor Nationale Cluj, decembrie 2018
Cronici
Tatăl meu, preotul prezintă – adică nu „comentează”, nu judecă, nu împarte adevăruri – profundul conflict intim, moral, uman, social din familia unui preot care susține campania pentru familia tradițională, dar află că fiul său este homosexual. (…) Leta Popescu a operat o lectură complet în spiritul intrigii, developând, cu ajutorul unor actori total implicați, cu interpretare dozată atent și ferită de clișee sau șarje, interacțiuni etice și dileme interioare care dau pregnanță subiectului. Mai puțin sofisticat spus, personajele pe care le vedem nu sunt schematice, dogmatice, monocorde, ci vii, complexe, dilematice. (…)Firescul intrigii, cu tot cu partea sa liminară, a fost transpus scenic cu precizie, fără „artificii” inutile, ba chiar cu o lăudabilă rigoare regizorală.
Montarea Letei Popescu respectă stilul ei deja consacrat şi operează în regim aproape geometric. (…)Deşi exista riscul ca realizatorii să confere spectacolului un aer militant, de rechizitoriu social, care ar fi putut duce în derizoriu iniţiativa de a ilustra o realitate, capcana a fost evitată cu tact şi inteligenţă.(…) Recomand Tatăl meu, preotul ca modalitate de a (ne) testa propriile prejudecăţi, tipare de gândire şi idiosincrazii. Spectacolul provoacă la redefinirea unor noţiuni de libertate, acceptare şi de confesiune morală. Şi, nu în ultimul rând, încântă prin realizarea reuşită şi echipa dedicată a cărei muncă se vede.
Serios, echilibrat, modern, concentrat pe o idee, cu actorie de bună calitate. Aşa l-a gândit, cred, regizoarea Leta Popescu, aşa l-au interpretat actorii Dan Rădulescu, Monica Ristea, Vlad Bîrzanu, Alexandru-Andrei Chiran, Cristian Iorga. Croiul iniţial bun s-a putut observa cu ochiul liber şi în reprezentaţia văzută de mine cu ocazia celei de-a şasea ediţii a Festivalului de Teatru Nou de la Arad (12-20 mai 2018).