Portfolios Arhiva - Pagina 3 din 4

Der Fleck

(ro. Pata)

teatru de animație

premieră: 13 septembrie 2018

Teatrul GONG, Sibiu – Secția Germană

Intenția regizoarei

Reîntoarcerea mea la Teatrul Gong a fost o altă nouă provocare. Cu cât te adâncești mai mult în teatrul de animație, cu atât responsabilitatea devine mai mare. Copii cu vârste mici (1-4 ani) sunt atât de firavi și atât de receptivi, încât delicatețea și răspunderea față de ceea ce producem în imaginarul lor, sunt stâlpii spectacolului final. Pata a pornit din libertatea pe care mi-a dat-o managerul teatrului la primele discuții. Știam doar că mă adresez unor spectatori sensibili la imagine și implicit părinților acestora, sensibili la mesaj. Așa s-a născut un text dedicat părinților dar pe limba copiilor și un joc de imagini dedicat copiilor dar magic și pentru părinți.

Sinopsis

Spectacolul are la bază povestea unei pete care e supusă unor analize într-un laborator. Lumea devine astfel una microscopică în care întâlnim și o gumă de mestecat uriașă sau o varietate de scame jucăușe. Pentru cei mai mici dintre spectatori, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, spectacolul este unul de atmosferă, cu imagini multiple și personaje cu care se poate interacționa fără frică. Pentru părinți, „Pata” este un îndemn la liniștea cu care putem privi problemele pe care le avem. Petele au întotdeauna ceva de spus, să le ascultăm cu atenție!

Echipa

Text și regie: Leta Popescu
Traducere: Beatrice Ungar Scenografie: Oana Micu

Mișcare scenică: Farid Fairuz

Muzică: Marius Popa

Cu: Hansel Andrei, Mara Căruțașu, Páskuy Angela, Claudia Stühler, Jenö Major

credit foto: Dragoș Dumitru, Oana Micu

Hideg

Négy valótlan történet Gyergyószentmiklósról

(ro. FRIG. Patru întâmplări neadevărate din Gheorgheni)

texte contemporane

premieră: 27 martie 2018

Teatrul Figura Studio, Gheorgheni

Intenția regizoarei

Nu există oraș fără povești, cum nu există oraș fără istorie. Nu există oraș fără iubire sau singurătate cum nu există oraș fără umor sau crime. Nu doar prin documentare și știri putem să înțelegem o comunitate. Inventarea poveștilor pornite sau nu din realitate, vorbesc tot despre noi. Dar nu prin statistici și date reale, ci printr-o atmosferă a locului. Și totuși…de ce 4 întâmplări neadevărate despre Gheorgheni ? Poate pentru că aici lumina bate altfel.

Sinopsis

Frig e un spectacol care invită locuitorii din Gheorgheni să se regăsească în cele patru povești melancolice, comice și misterioase. În lumina felinarelor stradale, aflăm povestea patinoarului și a echipei de hockey din Gheorgheni. Aflăm ce întâlniri ciudate au loc la -50 de grade și ne întrebăm unde e mai frig: aici sau la Miercurea Ciuc? Printre altele, vorbim despre dispariții misterioase, despre izvoare de apă minerală și câmpuri nesfârșite de cartofi; suntem puși față în față cu o lumină albastră care aduce tinerețe veșnică. Spectacolul nu poate fi încadrat într-un gen anume, dar sigur veți întâlni elemente de groază, dragoste, mister și chiar… SF.

Echipa

Text: Elise Wilk
Traducere: Czegő Csongor
Regie: Leta Popescu
Scenografie: Török Réka
Muzică: Bocsárdi Magor
Cu: Moșu Norbert-László, Vajda Gyöngyvér, Máthé Annamária, Boros Mária, Tamás Boglár, Kolozsi Borsos Gábor, Bartha Boróka, Faragó Zénó

credit foto: Marius Șumlea

Participări la festivaluri

Festivalul de Teatru Piatra Neamț, septembrie 2018
Festivalul dráMA Odorheiu Secuiesc, septembrie 2018

Cronici

„Înainte de toate, Leta Popescu creează spectacole oneste în raport cu trăirile și experiențele personale de viață într-un mod asumat, ceea ce rezultă în creații bogate în expresie, tratând subiecte sensibile cu detașare, umor și responsabilitate față de privitor.”

Cristi Gheorghe – revista Scena – Arhivele insecurității emoționale pe scena Teatrului Tineretului

Totul e foarte normal

teatru pentru adolescenți

premieră: 15 decembrie 2017

Centrul de Teatru Educațional Replika, București

Intenția regizoarei

Am fost invitată de către Centrul Educațional Replika într-o rezidență artistică alături de dramaturgul Alexa Băcanu. În cadrul rezidenței am ales o temă de cercetare importantă pentru România, dar mai ales una care se pliază pe profilul gazdelor. Am ajuns împreună la tema „comunicarea în familie”, apoi la tema „educația sexuală”. Într-un final am unit cele două teme și a ieșit un spectacol: Totul e foarte normal. Spectacolul se concentrează pe două direcții: comunicare între preadolescenți și părinții lor și dezbatere despre educația sexuală în școlile din țara noastră.

Sinopsis

Spectacolul vorbește despre o vârstă a schimbărilor fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței. Spectacolul e dedicat părinților și copiilor cu vârste între 11 și 15 ani și încearcă, prin participarea lor activă, să ușureze comunicarea dintre generații, abordând în același timp teme care ne interesează pe toți: cât de importantă e educația sexuală în școli, de unde mai află azi copiii despre corpul lor, cât de înțeleși se simt și câtă nevoie au să comunice despre ceea ce li se întâmplă. Scopul este acela de a stimula dialogul între părinți și adolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperirea identității sexuale.

Echipa

Texte de întreaga echipă
Dramaturgie: Alexa Băcanu
Regie: Leta Popescu
Scenografie: arh. Gabi Albu
consultant psiholog: Carmen Anghelescu
Cu: Viorel Cojanu, Silvana Negruțiu

credit foto: Andrei Runcanu, Dragoș Dumitru

Participări la festivaluri

Festivalul Național de Teatru, octombrie 2018
Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, octombrie 2018
Festivalul de Teatru Tânăr Sibiu, noiembrie 2018

Cronici

Spectacole ca Totul e foarte normal – adresat preadolescenților (adică 10-15 ani) – sunt super ocazii pentru crearea unui mediu intim și friendly în care copii, părinți și profesori se pot deschide în fața tabuurilor. Pentru unii poate fi scânteia care aprinde dialoguri pe teme sensibile.

Ionuț Dulămiță – Scena9 – Totul e foarte normal

În Totul este foarte normal, regizoarea Leta Popescu a gîndit un spectacol participativ, destinat tinerilor între 11 şi 15 ani, în care pune adulţii şi copiii să dezbată, sub forma unui joc, ideea de educaţie sexuală în şcoli. Copiii şi părinţii lor sînt separaţi şi aşezaţi în oglindă. Actorii Silvana Negruţiu şi Viorel Cojanu invită publicul la joc.

Oana Stoica – Dilema Veche – Educație sexuală

Tatăl meu, preotul

texte contemporane

premieră: 24 noiembrie 2017

Teatrul Național Tîrgu Mureș

Intenția regizoarei

Recunosc că am pășit cu frică în construirea acestui spectacol. Mi-am propus să nu fac propagandă pentru un grup sau altul și să las povestea lui Gabriel Sandu să ajungă la spectatori, fără opinia mea. Valorile creștine și homosexualitatea sunt două subiecte de-o extremă sensibilitate. Ambele vibrează în mine la fel de puternic, și pentru ambele depun eforturi pentru o înțelegere ce poate merge dincolo de ideologii. Când mii de oamenii strâng semnături pentru specificarea în Constituția României că doar un bărbat și o femeie se pot căsători apar frica și ura. Frica creștinilor că valorile bisericii lor pot fi schimbate, frica minorităților că sunt excluși total din drepturile legale. Și ura. Ura ambelor tabere. Se promovează hatespechul. Se organizează metinguri pro și contra, luăm poziții, suntem gata să ne dăm în cap. Ce se întâmplă însă când aceste două subicte tari se întâlnesc în cadrul aceleiași familii?

Sinopsis

O familie obişnuită, formată dintr-o mamă, un tată şi un fiu de 25 de ani, trece printr-o schimbare esenţială. Tatăl preot şi mama preoteasă au strâns semnături pentru modificarea Constituţiei împotriva căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex. Familia obişnuită se transformă în familia tradiţională pentru care se militează în prezent. Dar mai pot fi ei încadraţi în acest tipar dacă fiul, creştin-ortodox la rândul lui, şi-ar mărturisi homosexualitatea?

Echipa

Text: Gabriel Sandu
Regie: Leta Popescu
Scenografie și video design: Tiberiu Toitan
Sound design: Magor Bocsárdi
Asistent costume: Evelyn Iorga
Regizor tehnic: Stelian Chiţacu
Sufleur: Laura Moldovan
Cu: Vlad Bîrzanu, Dan Rădulescu,Monica Ristea, Alexandru-Andrei Chiran, Cristian Iorga

credit foto: Adi Bulboacă

Participări la festivaluri

Festivalului de Teatru Nou Arad, mai 2018
Festivalul Teatrelor Nationale Chișinău, septembrie 2018
Festivalul Teatrelor Nationale Cluj, decembrie 2018

Cronici

Tatăl meu, preotul prezintă – adică nu „comentează”, nu judecă, nu împarte adevăruri – profundul conflict intim, moral, uman, social din familia unui preot care susține campania pentru familia tradițională, dar află că fiul său este homosexual. (…) Leta Popescu a operat o lectură complet în spiritul intrigii, developând, cu ajutorul unor actori total implicați, cu interpretare dozată atent și ferită de clișee sau șarje, interacțiuni etice și dileme interioare care dau pregnanță subiectului. Mai puțin sofisticat spus, personajele pe care le vedem nu sunt schematice, dogmatice, monocorde, ci vii, complexe, dilematice. (…)Firescul intrigii, cu tot cu partea sa liminară, a fost transpus scenic cu precizie, fără „artificii” inutile, ba chiar cu o lăudabilă rigoare regizorală.

Claudiu Groza – Tribuna- Geografie teatrală (IV)

Montarea Letei Popescu respectă stilul ei deja consacrat şi operează în regim aproape geometric. (…)Deşi exista riscul ca realizatorii să confere spectacolului un aer militant, de rechizitoriu social, care ar fi putut duce în derizoriu iniţiativa de a ilustra o realitate, capcana a fost evitată cu tact şi inteligenţă.(…) Recomand Tatăl meu, preotul ca modalitate de a (ne) testa propriile prejudecăţi, tipare de gândire şi idiosincrazii. Spectacolul provoacă la redefinirea unor noţiuni de libertate, acceptare şi de confesiune morală. Şi, nu în ultimul rând, încântă prin realizarea reuşită şi echipa dedicată a cărei muncă se vede.

Andrei Vornicu – Liternet – Familia tradiţională îşi schimbă tradiţiile (?) – Tatăl meu, preotul

Serios, echilibrat, modern, concentrat pe o idee, cu actorie de bună calitate. Aşa l-a gândit, cred, regizoarea Leta Popescu, aşa l-au interpretat actorii Dan Rădulescu, Monica Ristea, Vlad Bîrzanu, Alexandru-Andrei Chiran, Cristian Iorga. Croiul iniţial bun s-a putut observa cu ochiul liber şi în reprezentaţia văzută de mine cu ocazia celei de-a şasea ediţii a Festivalului de Teatru Nou de la Arad (12-20 mai 2018).

Mircea Morariu – Adevărul – Un transfer nu tocmai favorabil

Neverland

texte contemporane

premieră: 3 septembrie 2017

Teatrul 3G, Tîrgu Mureș

Intenția regizoarei

Interesul meu si al Alexei Băcanu a fost legat de o formă de teatru narativ. Cu multe pasaje de roman, cu o structură atipică și cu intrigi multiple, textul a cerut mereu o abordare simplă. Am tratat „simplitatea” în forme geometrice iar interesul meu a fost să opțin imagine doar din actori și 4 obiecte. Mi-am dat chiar și o temă: toată lumea stă pe o bancă lungă. Am experimentat mult prin acest spectacol și am căutat să testez până la limită narativitatea piesei scrisă de Alexa și am dirijat tot la milimetru. Nu ne-a ieșit. Dar a fost grozav.

Sinopsis

Trei femei și un bărbat se întâlnesc în ziua în care fiecare din ei se căsătorește. Nunta devine un moment important, dar nu într-un sens clasic. Ce poate să se întâmple la o petrecere la care niciunul nu se simte în al nouălea cer? „Neverland” îi urmărește pe cei patru în cele mai importante momente ale vieții lor, fie că e vorba de pierderi imense sau de zile în care soarele pare să lumineze altfel. Kinga, Rada, Andreea și Fabian își doresc să ducă o viață normală chiar cu riscul de a deveni banali sau nefirești. La ce duce insistența de a intra în tiparele sociale și ce visăm de fapt? Spectacolul e o invitație în a ne căuta propriul „Neverland”, locul unde există acea libertate la care uităm să ne întoarcem.

Echipa

Text: Alexa Băcanu
Regie: Leta Popescu
Scenografie: Szöke Zsuzsi
Muzică: Boros Csaba
Cu: Raisa Ané, Laura Mihalache, Ștefan Mura, Pál Emöke
Teatrul 3G, Tîrgu Mureș

credit foto: Cristina Gânj, Bogdan Botaș

Participări la festivaluri

Ministagiune Point București, 2017
Ministagiune Reactor Cluj, 2017

Cronici

În alt registru, mult mai ludic, Leta Popescu a montat la Târgu Mureș, la Teatrul 3G, și Neverland de Alexa Băcanu, un fel de parodie romantic-anxioasă despre dilemele stârnite de căsătorie și tot ce ține de noul statut. Construit cu mici accente de musical – compozitor Boros Csaba -, cu o netă amorsă comică, spectacolul se remarcă prin vitalitatea jocului și farmecul scenic al actorilor Raisa Ané, Laura Mihalache, Ștefan Mura și Pál Emőke.

Claudiu Groza – Tribuna – Geografie teatrală (IV)

[…] biografiile se configurează din cauza şi în jurul acestui construct social căruia regizoarea Leta Popescu îi găseşte un echivalent vizual: un inventar de „semne“ ale realităţii: pantofii roşii, cădelniţa, instrumentele medicalo-culinare (cuţite care seamănă cu bisturie) etc. Actorii funcţionează pe două direcţii: ludic (livrare de text) – cele patru personaje sînt şi naratori, fiecare pentru sine şi pentru ceilalţi – şi performativ (corp, mişcare).

Oana Stoica – Dilema Veche – Despre noi, în mai multe feluri

Kinderzimmerzauberei

(ro. Magia din camera ta)

teatru de animație

premieră: 14 mai 2017

Teatrul GONG, Sibiu

Intenția regizoarei

Mi se pare esențial ca în repertoriile teatrelor dedicate celor mici să existe povești inspirate din copilăriile actuale. Așa am ajuns împreună cu Elise Wilk să vorbim despre lipsa dorințelor, căci ne interesa pe amândouă angoasa copiilor.„Magia din camera ta” este o poveste despre dorințe și diferențe prin care încercăm să transmitem publicului că nu trebuie să fim perfecți și că accidentele pot fi în favoarea noastră. Ne-am propus un spectacol de la care copii să iasă mai liniștiți și să prindă încredere în propriile defecte. Sunt la prima întâlnire cu teatru de animație așa încât am ocazia acum să conștientizez că pe lângă o mare responsabilitate pe care o avem față de public, avem ocazia să și fim criticați de cei mai sinceri critici din țară.

Sinopsis

În camera unui copil lipsit de dorințe o zână neîndemânatică își propune să readucă în sufletul copilului bucuria de a-și dori ceva. Din greșeală însă, ajunge să își facă prieteni un aspirtator deștept, un meteorit strălucitor, un cadou nedesfăcut și un avion cu elice. Personajele diverse care se împrietenesc în cauza comună, ne transmit că întâmplările nereușite pot deveni fericite, că diferințele dintre noi nu împiedică o apropiere umană și că dorințele pot fi extrem de variate. Cum se vor îndeplini magiile zânei și ce își dorește băiatul apatic cu adevărat, vom afla din spectacolul „Magia din camera ta”.

Echipa

text: Elise Wilk
regie: Leta Popescu
scenografie: Tiberiu Toitan, Oana Micu
muzică: Alexandros Raptis
ilustrații: Lucia Mărneanu
cu: Páskuy Angela, Claudia Stühler, Leo-Nora Băcanu, Paul Bondane.
producător: Teatrul Gong, Sibiu

credit foto: Dragoș Dumitru

Pas(sz)

texte contemporane

premieră: 11 februarie 2017

ZUG.zone, Cluj-Napoca

Intenția regizoarei

Indiferent că vorbim despre o despărțire, despre moarte sau despre indentitatea noastră etnică sau sexuală, un singur lucru am de spus: trebuie să fim atenți la noi înșine. Asta am încercat să spun prin acest spectacol. Dramele noastre nu sunt de neglijat. Nici alea mici, nici alea mari. Suntem într-o epocă în care (re)focusare pe noi înșine devine obligatorie. Și o dată cu asta ne uităm în jur și vedem o societate. Tulburată. La fel ca noi. Avem de lucru. Avem de (re)gândit. Și nu, nu trebuie să zicem „Pas(sz)” la nimic. Întrebarea spectacolului ar fi „Unde sunt eu în această lume turbată?” Dacă toți încercăm să răspundem la această întrebare, vom fi poate mai fericiți.

Sinopsis

Spectacolul spune povestea a trei tineri: Andi – o actriță ciudățică, Eszter – care crede că Budapesta e ca și cancerul, Victor – care într-o după-amiază cunoaște pe (alt)cineva. Și bineînțeles vorbește despre România secolului 21, despre românii și ungurii României, despre minoritate, despre fricile, despre posibilitatea co-existenței, despre imposibilitatea de a ne regăsi, despre familie, despre iluzia siguranței.
Pas(sz) nu este o tragedie, e mai degrabă o întrebare: ce se va întâmpla cu noi? Descoperim simptomele epocii fără să oferim nu un manual de instrucțiuni pentru o viață mai bună.

Echipa

text: Lovassy Cseh Tamás (elcsété)
regie: Leta Popescu
Dramaturg: Győrfi Kata
Muzică: Bocsárdi Magor
Scenografie: Kupás Anna
cu: Doru Mihai Taloș , Pál Emőke, Sigmond Rita
Traducere: Győrfi Kata, Sigmond Rita, Kisgyörgy Szende
producător: Asociația Reciproca în parteneriat cu Váróterem Projekt, găzduită de ZUG Zone.

credit foto: Ioana Ofelia, Robert Puțeanu

Cronici

Există tineri autori teatrali curajoși la Cluj, un nou motiv pentru optimism. Iată prima propoziție, fără să încerc să pun spectacolul Pas(sz), scris de Tamás Lovassy Cseh și regizat de Leta Popescu, în context. (…). Într-un final contextul este unul autentic: mii de tineri trăiesc în țară de pe o zi pe alta fără vreo imagine de viitor, se răstoarnă un guvern, vine un altul, dar curând se demonstrează și împotriva acestuia, mulți homosexuali intră în relații heterosexuale de dragul aparențelor, mulți își întemeiază familii nu din convingere, ci pur și simplu pentru că așa se trăiește la noi.

Árpád Kulcsár, Transindex.ro, „Ce să facă tinerii din Ardeal, nefiind luptători pentru autonomie, familiști, heterosexuali, etc?”

Spectacolul PAS(SZ) își confruntă spectatorii cu un număr impresionant de probleme autentice, despre care merită și trebuie să vorbim.

Krisztina Kiss, Cotidianul Szabadság, „Matricea vieții noastre, PAS(SZ)”

Proteine fluorescente

texte contemporane

premieră: 14 noiembrie 2016

REACTOR de creație și experiment, Cluj-Napoca

Intenția regizoarei

Acest spectacol a fost primul în care am încercat să transmit senzații prin imagini construite și deconstruite în fața spectatorului. Textul bogat în imagini din diferite spații (o plajă, un acoperiș de bloc, o pădure) impunea o astfel de estetică. Mi-am propus ca la finalul spectacolului spectatorul să tragă aer în piept și să spună, în gând, „e bine”. Proteinele fluorescente sunt organisme din adâncul oceanului „care luminează nu de dragul poeziei vizuale, ci de foame”. Alexandra Pâzgu reușește în textul ei să combine micro și macro universuri pentru ca noi să conștientizăm încă o dată că suntem mici într-o lume mică. Nu cu pesimism ci cu multă fascinație.

Sinopsis

„Proteine fluorescente” este un spectacol care te poartă din Piața Mărăști până pe vârful unei clădiri înalte din Japonia, timp în care îți povestește despre cai fosforescenți și iubirile de pe Sena, despre amintiri cu o revistă Popcorn și despre cafeaua din Sisters. Este un spectacol de tip eseu pe tema orașului, a tânărului care trăiește în oraș, a întâlnirii dintre structurile citadine și uman în România. În același timp, textul reprezintă încercarea autoarei de a practica dramaturgia ca mod de gândire sau de a gândi lumea prin scris – ambele într-un registru performativ.

Echipa

Text: Alexandra Pâzgu
Regia: Leta Popescu
Scenografie colectivă
Consultant scenografie: Radu Lărgeanu
Sound: Mihai Moș
Cu: Alexandra Caras, Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Mardare, Doru Taloș
Producător: Reactor de creație și experiment

*Textul a fost scris ca o cercetare și documentare artistică a orașului Cluj, pe parcursul lunii iulie 2016,
când autoarea a participat la rezidența de scriere dramatică Drama 5

credit foto: Robert Puțeanu

Participări la festivaluri

Spectacolul a avut parte în anul 2016 de turneul DRAMA 5 cu reprezentații la:
– Centrul de Teatru Educațional Replika, București
– Teatrul FIX, Iași
– Teatrul Ariel, Târgu Mureș

Cronici

„Analiza unei geografii afective – a Clujului, dar nu doar a lui – prilejuieşte diferite perspective asupra lumii mici şi lumii mari, a modului în care, în curgerea agitată a vieţii contemporane, elemente de bază ale umanităţii – sentimente şi stări – continuă să reprezinte fundamentul omenirii şi să lumineze în întuneric precum… proteinele florescente. Textul este fragmentar, non-narativ, un poem urban frust, pe alocuri abraziv sau sentimental.”

Oana Stoica – Dilema Veche – „Reactor și Reciproca”

Leta Popescu potențează atent nuanțe și specificități, tocmai pentru ca spectacolul să se construiască asemenea unui puzzle sau, poate, a unui manifest (…); creează un spectacol fragmentat, rostit pe cinci voci, într-un mod extrem de natural și sincer. De regulă, această lipsă de liniaritate a structurii dramatice naște un soi de intimitate și degajare, (…) ai senzația că ai trăit și tu fiecare poveste și că o tot porți cu tine din oraș în oraș, la cumpărături, în autobuze ticsite de lume, în intersecții aglomerate, de la un semafor la altul, prin Cluj, Paris, pe podul Senei.

Irina Radu – Yorick.ro – „Proteine fluorescente reactive”

„Preocuparea majoră în structurarea spectacolului pare să fie forma, căreia i se acordă o atenţie deosebită, probabil din dorinţa (sau mai degrabă temerea) declarată a regizoarei Leta Popescu de a nu dăuna poeziei textului, ci de a o pune în valoare. De aceea, ea se concentrează foarte tare (iar concentrarea aceasta devine, la un moment dat, aproape palpabilă) pe organizarea acestor voci/actori (cum sînt ei numiţi în text) în spaţiu, pe crearea de contexte, pe căutarea de soluţii cît mai ingenioase, pentru a le justifica prezenţa.”

Mircea Sorin Rusu – Observatorul Cultural- „La Reactor cu Leta Popescu, Alexandra Pâzgu (şi Gruber)”

„Proteine fluorescente e cea mai frumoasă poezie dramatică transpusă pe scenă.”

Cătălina Miciu – Scena9 – „Proteine independente”

„Producția se adresează unui tip de public capabil să încaseze lovituri emoționale în doze succesive, fără a-i fi epuizată capacitatea de receptare. (…)Leta Popescu se pricepe să tempereze într-o mare măsură tonalitatea reflexiv-filosofică a textului, deși este evident că, de la bun început, și-a propus respectarea literei și spiritului acestuia.”

Alexandra Dima – Revista Cultura – Proteine Fluorescente

Open

devised theatre

premieră: 3 septembrie 2016

Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca

Intenția regizoarei

„Am vrut să fac un spectacol despre iubirea contemporană și mi-a ieșit un spectacol despre lipsa ei. Trăim într-un timp în care avem Tinder, Grindr, Hornet, OkCupid și alte aplicații prin care îți poți întâlni parteneri de sex sau parteneri de viață. Numim relațiile în diferite forme: open relationship, may-december relationship, casual relationship etc. Pentru mine toate astea nu reprezintă decât o dorință indiscutabilă de iubire. Aș zice să privim deschis acest punct în care am ajuns o parte dintre noi. S-ar putea să ne fie de folos.”

Sinopsis

Spectacolul pornește de la cadrul larg al ofertelor de club care promit atât plăceri sexuale cât și (re)găsirea echilibrul spiritual. Membrii echipei artistice explorează propriile povești și fantezii ca în final să poată atinge tulburarea umană în raport cu regăsirea tandreții și propria sexualitate. Spectacolul invită la reflecția asupra diferitelor forme ale iubirii contemporane. Unde și cum ne mai găsim liniștea în conceptele de „single” sau „open”?

Echipa

cu: George Albert Costea
regia: Leta Popescu
dramaturg: Ana Cucu Popescu
sound design: Mihai Moș
video: ousia
tehnic: Attila Almási
producător: Asociația Reciproca în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule și Asociația GroundFloor Group

credit foto: Robert Puțeanu, Ruth Borgfjord, David Lila, Roland Vaczi, Alina Usurelu

Participări la festivaluri:

Festivalul Temps d`Images Cluj Napoca, noiembrie 2016
Festivalul Festivalul ConectArt Târgu Mureș, noiembrie 2016
Festivalului de Teatru Nou Arad, mai 2017
Festivalul FEST-FDR, Timișoara, mai 2017
FITO, Festivalul Internațional de Teatru Oradea, septembrie 2017
Festivalul 25 de ore de teatru non-stop, Sibiu, septembrie 2017

Cronici

„Open este o prospecţie asupra iubirii, „eşuată“ în investigarea sexului. (…)dragostea devine astăzi subiect de basm (urban) şi pare desuetă. Leta Popescu porneşte cu speranţă în căutarea ei, dar îi descoperă doar surogatul. Cu un actor excelent, ludic şi alunecos, ireverenţios şi caustic, Open este un performance care înregistrează, cu amărăciune, lipsa afectelor din lumea contemporană.”

Oana Stoica – Dilema Veche – „Reactor și Reciproca”

„Open e un (mono)spectacol despre sexualitate. Nu despre iubire în abstract, ci despre modul în care familia, cercul de prieteni, ansamblul general al interacțiunilor sociale (pe scurt, ceea ce în general se numește societate) stabilesc un cadru reglementat informal în care să ne manifestăm (controlat moral) sexualitatea, despre care nu vorbim în acești termeni, fiindcă principala formă de reglementare a sexualității e confundarea ei cu dragostea sau tratarea ei exclusiv drept consecință și modalitate de manifestare a iubirii-așa-cum-a-stabilit-lumea-că-e-ea.”

Iulia Popovici – Observatorul Cultural – „Sexualitatea de care ne rușinăm”

„Dincolo de orice filozofări sau interpretări pe marginea sa, spectacolul rămâne unul extrem de închegat şi cursiv, alcătuit din ritmuri diferite care îi dau o dinamică generală rezultată şi din calibrarea atentă a părţilor care îl compun.”

Mircea Sorin Rusu – LiterNet – „Despre entropie și un covor turcoaz – OPEN”

„Îmi place genul ăsta de teatru introspectiv. Îl caut, mi-ar plăcea să-l încerce și alții – te-ajută să vezi că împarți lumea cu oameni diferiți sau atât de asemănători, îți șterge din cap zona care se ocupă cu judecarea celorlalți. (…) Din punct de vedere teatral, e unul dintre cele mai reușite oneman showuri pe care le-am văzut în ultimii ani. ”

Cătălina Miciu – Scena9 – „Vă rog să nu ne credem mai buni”

„OPEN este o modalitate artistică de a vorbi astăzi despre iubire la modul cel mai personal. (…) Ieşi din sală şi îi trimiţi celui pe care îl iubeşti un mesaj. Pe WhatsUp cel mai probabil. Dar în loc de emoji tastezi „Te iubesc”. Cam acesta este efectul spectacolului „Open”. ”

Alina Epingeac – Yorick.ro – „Open. Tinder, Grindr şi OkCupid în loc de mângâiere, sărut şi îmbăţişări”

Rar s-a exprimat – pe scenele sau în filmele româneşti – atât de bine, artistic, splendoarea şi abjecţia condiţiei homosexuale (ne-amintim şi de filmul-confesiune „Les nuits fauves“ / „Nopţile sălbatice“ al lui Cyril Collard, din 1992, dar în România n-avem încă aşa ceva). Spectacol care atinge cele mai profunde temeri, dar şi dorinţe ale fiecăruia (în acest sens, el se adresează, într-adevăr, oricui, cum spune George Albert Costea în textul-preambul), având în acelaşi timp şi o dimensiune politico-socială (în cheia descrisă la început).

Doinel Tronaru – Adevarul.ro – „Cât putem fi de Open“

Call It Art!

texte contemporane

premieră: 27 aprilie 2016

Teatrul Național Lucian Blaga, Cluj-Napoca

Intenția regizoarei

„Call It Art!” a început ca o căutare personală în ceea ce privește receptarea artei contemporane din mai multe perspective. Într-un final, am ajuns la șase episoade. Șase scene, șase acvarii interactive, șase culori tari și multe opere de artă. Invit publicul să cunoască arta conceptuală printr-o cheie parodică. „De prea multe ori refuzăm să încercăm să înțelegem”, spune unul din personajele noastre. Și acest lucru încerc și eu să îl spun, invitând publicul teatrului național să se împrietenească cu contemporaneitatea. Iar prietenia se creează, de cele mai multe ori, pe bază de umor.

Sinopsis

Call it art! problematizează teatral una din marile întrebări cu care se confruntă civilizația și cultura contemporană: ce mai este arta astăzi? sau mai bine zis când este Artă ceea ce ni se spune că ar fi artă? Spectacolul pornește de la ideea interacțiunii cu publicul, care este invitat să-și exprime preferința pentru una din cele șase opere de artă. Deși ordinea intrării lor în scenă poate fi aleatorie, prelegerile despre arta contemporană (unde Marcel Duchamp ori Damien Hirst ocupă un loc de oanoare), momentele de performance, emisiunile televizate împotriva „artei” contemporane, interviurile cu artiști plastici, licitațiile, participă toate într-un mod extrem de comic și inteligent la căutarea unui răspuns dincolo de fanatismul extremelor pro sau contra. Iar spectatorul… trebuie să-și aleagă tabăra.

Echipa

concept de Alexa Băcanu și Leta Popescu
text: Alexa Băcanu
regia: Leta Popescu
scenografia: Cristian Rusu
mişcarea scenică: Sinkó Ferenc
video: Lucia Mărneanu, Alexandru Lupea

maestru de lumini: Jenel Moldovan
muzica: Dan Aga
cu: Miriam Cuibus, Ramona Dumitrean / Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim, Bogdan Rădulescu
producător: Teatrul Național Lucian Blaga, Cluj

credit foto: Nicu Cherciu

Participări la festivaluri:

Reuniunea Teatrelor Naționale la Chişinău, septembrie 2016

Cronici

În final, suntem anunțați solemn: „Acesta nu a fost un performance, a fost teatru. Decizia este a dumneavoastră”. Sala plina izbucnește spontan în aplauze, actorii sunt chemați de mai multe ori „la rampă” și, parcă, nici lor nu le vine să creadă că le-a reușit tuturor o pertinentă și frumoasă reprezentație… cu „discuții despre arta contemporană”. Binemeritat, pentru că au dovedit inventivitate artistică, o plăcere deosebită de a-și juca rolurile și ale schimba, ceea ce demostrează că textul i-a „implicat” sufletește și pe ei. Da, acesta e, cu adevărat, teatru!

Eugen Cojocaru, Tribuna, nr.330, E teatru să vorbești despre arta de azi?!

O „pată de culoare” binevenită în această ediţie de festival, este savurosul demers umoristic la adresa modului cum este percepută arta modernă, cu titlul Call it art!, semnat de regizoarea și scenarista Leta Popescu.

Ion Parhon, Revista Scrisul Românesc, nr.11, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj

Call it art! este un spectacol cu secvențe de teatru viu și atașant, bazat pe scenariul foarte documentat al Alexei Băcanu despre arta modernă, mâna regizorală proaspătă și viguroasă a Letei Popescu și dăruirea interpretativă a actorilor Miriam Cuibus, Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim, Bogdan Rădulescu.

Mariana Ciolan, în Revista Teatrală Radio, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj

Call It Art! nu este interactiv (deşi conţine un moment savuros de joc cu publicul, pus să ghicească între picturile unor copii şi cele aparţinând unor artişti contemporani), ironizând alegerea scenariului simulată în alte spectacole (…). E artă teatrală activă, deoarece spectacolul intenţionează să schimbe perspectiva publicului, să deplaseze preconcepţii, să zdruncine viziuni. Nu s-a luat în calcul, strict în formularea conceptului, diversitatea posibilă a publicului, spectacolul nu e pregătit pentru publicuri diferite de publicul-ţintă (ce nu agreează şi respinge arta contemporană pentru că nu o înţelege). În acelaşi timp, performance-ul e o mostră de devised theatre, în sensul că actorii contribuie la replicile de scenă.

Dana Țabrea, Ziarul de Iași, Call It Art!

1 234